FC Voluntari a învins Farul Constanţa cu scorul de 1-0 (0-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii 1.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Ion Gheorghe (min. 66), după o pasă venită de la Lorand Fulop, FC Voluntari bifând astfel cea de-a cincea victorie consecutivă în campionat.
„Eu, fără ei, nu puteam să fac nimic, adică la fiecare antrenament există o competiţie între noi, ca fiecare să prindă locul de titular. Plus că se antrenează toată lumea 100% şi iată că rezultatele vin. Este adevărat că suntem într-o formă bună, trebuie să recunosc. Noi am făcut foarte bine faza defensivă azi. A fost un joc închis, unde nici noi, nici Farul nu şi-a creat foarte multe faze de a marca. Trebuie să rămânem echilibraţi, să rămânem cu picioarele pe pământ”, a declarat Liviu Ciobotariu la finalul partidei.
În urma acestui parcurs, ilfovenii au ajuns pe locul 4 în Liga 1 cu 21 de puncte, la fel ca și FCSB și FC Botoșani, însă cu un golaveraj inferior, moldovenii având și un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă Farul rămâne fără victorie în deplasare în acest sezon, „rechinii” fiind pe locul 6 cu 18 puncte, la fel ca și Rapid, dar cu un golaveraj superior.
CS Mioveni – FC Argeș 0-0
Chindia Târgovişte – FCSB 0-1
Dinamo Bucureşti – UTA Arad 2-2
Sepsi OSK – Rapid 2-2
FC Voluntari – Farul Constanţa 1-0
CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş 2-1
„U” Craiova 1948 – Universitatea Craiova 0-2
Luni, 4 octombrie
ora 20:30 Academica Clinceni – FC Botoşani
Clasament Liga 1
1 CFR Cluj 11 10 0 1 17-6 30
2 FCSB 11 6 3 2 20-11 21
3 FC Botoșani 10 6 3 1 11-7 21
4 FC Voluntari 11 7 0 4 15-12 21
5 Universitatea Craiova 11 6 1 4 17-10 19
6 Farul Constanța 11 5 3 3 14-6 18
7 Rapid 11 5 3 3 13-9 18
8 UTA Arad 11 4 5 2 11-8 17
9 FC Argeș 11 4 3 4 8-6 15
10 Chindia Târgoviște 11 3 4 4 8-8 13
11 CS Mioveni 11 3 2 6 6-13 11
12 Sepsi OSK 11 1 7 3 9-11 10
13 „U” Craiova 1948 11 2 3 6 8-13 9
14 Gaz Metan Mediaș 11 2 2 7 8-14 8
15 Dinamo 11 2 1 8 9-26 7
16 Academica Clinceni 10 1 1 8 5-22 2